Vă urez să vă iubiți cel puțin cât îmi urăsc eu propria incapacitate de a renunța la obiceiurile proaste pe care mi le-am cultivat care nu mă ajută deloc să-mi sculptez corpul astfel încât să se înscrie în parametrii momentului. Încă 😉
Noroc că am terminat de dansat dansul împerecherii. Dar ma întreb oare noi oamenii, pentru că suntem așa evoluați, nu cumva dansam acest dans indiferent dacă avem sau nu un partener, îl dansam cu propriul partener pentru mai multă acceptare; și asta in cazul fericit când nu am abandonat dansul de tot sau in anumite condiții cu alți parteneri pentru a primi chiar si mai multă acceptare, fie și “virtuală”, fie și un facsimile metaforic al împerecherii: fie la birou, fie in societate, fie online.
Ignoram pentru moment situația in care cautam sa dansam pentru acceptare extraconjugală sui generis.
Sigur, la bărbați e mai ușor să suferi în tăcere, că dacă zici cu voce tare ești imediat poreclit … (adăugați voi cuvintele cu care ați fost adesea judecați când ați deschis gura pe subiect) și oricum dacă verbalizezi îți e marcată imediat ca vulnerabilitate și ti-a scăzut rating-ul.
Mi-ar plăcea să putem fi egali si când suferim. Și orice specie de viețuitoare care are nevoie de un partener are un soi de dans și nimeni nu contesta dansul.
Masculul are un rol și la fel și femela oricărei specii. Noi, fie și capabili să ne evaluam și criticam propria existentă, jucam același joc, oricât de pretențios și creativ ar fi al nostru.
Astfel si bărbații si femeile speciei homo sapiens au nevoie pentru a câștiga jocul împerecherii să respecte și să se adapteze la câteva reguli, care pot parea absurde după ce acest dans se încheie.
Unele dintre criteriile cele mai populare ale acestui dans sunt legate de capacitatea de autoconservare, care se transcrie in tot felul de expuneri ale realității: grija fata de propriul corp, bunăstare materială, creativitate peste medie, capacitatea de a oferi securitate, capacitatea de a îngriji sau vindeca si lista continua cu lucruri mai profunde si ceva mai greu de identificat la o cafea.
Pe de alta parte aceste semnale sunt interpretate adesea ca fiind marcaje ale capacității de a da naștere la urmași cu caracteristici similare si abilitatea de a conserva acești urmasi pana când ei vor putea sa-si maturizeze propria lor capacitate de autoconservare.
Sigur. Unii pierd acest dans, alții ratează tocmai caracteristicile cele mai importante pentru ei, unii câștiga primul dans dar îl pierd pe al doilea, alții îl câștiga abia pe al treilea și tot așa.
Vorbim adesea despre derapajele acestui dans, despre vârstele prea fragede, despre vârstele prea înaintate, despre caracteristicile superficiale sau efemere ale învingătorilor, dar mi se pare că suntem prea puțin expuși la versiunea moderată și corectă a acestui dans.
Ce si cum ar trebui să îi învățam pe urmașii noștri? Sigur, mi-e clar ca lumina zilei ce ar trebui să-i învățăm să nu facă sau cum și de ce să se ferească, ce să nu spună, cum să fie politicoși sau corecți politic, sau cum s-o zice pe românește.
Dar, când vor începe să danseze, cum să facă, fără să obiectivizeze, fără să se autoobiectivizeze, fără să aprecieze tocmai caracteristicile astea animalice care îi motivează să tragă mai tare și mai tare?
Să se automotiveze, dar să-și cunoască lungul nasului dar pe de alta parte să aspire la ceva mai mult, să aiba curajul să o invite pe cea mai frumoasă din sală la dans sau ea sa-l invite pe cel mai chipes… sau cel mai bine plasat social.
Ne-am stricat de tot sau sunt eu de tot stricat, caci dacă azi ar trebui sa dansez din nou si in același timp sa fiu corect politic si social acceptat mai bine m-as apuca de pescuit decât să dansez.
Mi se pare că pentru a ne proteja de suferința suntem victime sigure la încercarea naturala de a ne selecta învingătorii. Din frica de a pierde nu lăsam pe cei mai frumoși, atrăgători, curajoși, deștepți dintre noi să câștige ca sa ne simțim mai puțin naspa când pierdem noi ăștia care fie ne luptam cu imperfecțiunile aduse de obiceiurile de care cu greu ne putem descotorosi sau aceștia a căror moștenire nu ne-a ajutat.
Aceasta postare este pentru toți prietenii mei care se lupta cu fumatul, cu slăbitul, cu îngrășatul, cu mersul la sala, cu sportul, cu vergeturile, cu moștenirea genetica care le dăunează dansului si nu in ultimul rând celor care in loc să se focuseze pe toate astea se tatuează ;)