O să zic ceva de Socrate și apoi, ușor mai cinic, trec repede la lucruri contemporane, adică la singurele lucruri pe care și stoicii le considerau că fiind cele asupra cărora avem control și anume: gândurile noastre, reacțiile noastre și acțiunile pe care decidem să le facem.
Socrate gândea că secretul schimbării constă în a ne folosi energia nu pentru a lupta cu trecutul ci pentru a construi viitorul. Acum nu pretindem că știm cum interpreta el cu exactitate aceste gânduri și nici cum a funcționat “telefonul fără fir” în câteva sute bune de ani, dar na, o luăm că atare, că ne place și rezonează cu noi.
Treaba stă simplu în manual, reacțiile noastre ne trezesc gânduri noi și apoi aceste gânduri se transformă în acțiuni și aceste acțiuni pot aduce schimbarea, dacă vreți și o relație cauzală dintre componente. Cauzală sau nu, că și noi suntem buni în a găsi tipare chiar și acolo unde adesea nu sunt.
Asta mi-aduce aminte de povești. Și ca-n povești, toate lucrurile se întâmplă după un scenariu destul de previzibil.
Și dacă ai văzut și citit câteva povești ai observat că și atunci când te surprinde ceva într-un film sau într-o poveste, parcă așa trebuia să se întâmple, după un tipar. Îmi place Joseph Campbell cu “Eroul cu o mie de chipuri” și Christopher Booker, cu cele 7 teme ale sale, tipare.
Cumva dacă stai și te gândești la ce se întâmplă în viața ta, te vei regăsi inevitabil într-unul dintre momentele unei povești, într-un scenariu-tipar de film. Câteodată ești eroul și cam întotdeauna vei trece printr-o transformare în care la început te vei simți incomod și vei fi abandonat de toate puterile, momentul în care lucrurile par că nu se vor îndrepta niciodată și că vei găsi vreodată în direcția bună.
E adevărat că în viața finalul nu e tot timpul că-n povești. E mai mult despre dificultăți, despre ce înveți, este sau ar trebui să fie mai mult despre schimbare și despre acțiune.
Motivația, eu am învățat la școala de psihologi că e forța aia cea mai importantă. Dar în timp am observat că e supraestimată “motivația” și am picat în patimă obișnuinței , a perseverenței, a repetiției și a obiceiurilor bune, în general.
Și nu înțelegeți că obiceiurile se referă la datini populare, cu toate că și alea au rolul lor transformator, ci obiceiuri în sensul în care Charles Duhigg scrie despre obiceiuri - Power of Habit - Charles Duhigg
Pe când aveam eu peste 115 kg și eram îngrijorat că hernia de disc mă va pune des la pat, în repaus. Mă copleșea gândul că nu prea o să fiu bun de nimic în viața mea de părinte în devenire.
Când ai copii mici, am realizat, că orice nimic, ce pare nimic prinde alte proporții. De la mersul dintr-o cameră în alta, la ridicatul și ținutul în brațe, aplecatul când îi asiști la băiță, când strângi jucăriile după ei, când stai incomod că să faci lego-urile și mai adăugați voi.
Toate sunt diminutive, dar una peste alta sunt flexiuni și extensii care te pun la grea încercare dacă ești puțin stricat. Mie mi se pare că a crește cu copii e în sine echivalentul unui program complex de formare personală și profesională, un proces transformator complex, provocator și care te împinge la acțiuni adesea incomode, dar la final recompensat cu maturitate.
Sigur, nu toți iau examenul.
E greu, pentru că atunci când împingi pas cu pas acțiuni mărunte spre necunoscut, spre incertitudine, realizezi că dai la o parte ceea ce te reprezenta și te definea ieri, ceea ce devenise confortabil și începi să devii altcineva.
Adesea când te uiți doar la creșterea față de tine pe termen scurt, tinzi să ai impresia că stai pe loc și e teribil de frustrant.
Noroc că atunci când te uiți înapoi vezi că au trecut 13 ani de când te-ai lăsat de fumat, 10 de când te-ai operat de hernia de disc, că 115 kg au devenit 84, că ai mai învățat o limba străină, două și că ai mai lansat o afacere, cât despre copii, realizezi că nu mai au de mult doar câteva luni.
Provocator la crescut cu copii este că la fiecare câteva luni se schimbă tot cadrul, pe măsură ce ei cresc. Și când te-ai obișnuit, devine trecut, incompatibil cu ce e azi.
Dacă lucrezi în consultanță de afaceri, de marketing, dacă lucrezi în training și formare, în orice are adăugat cuvântul cheie “digital” sau în orice domeniu care are o creștere exponențială la fiecare câteva luni, nici nu ai nevoie de proprii copii, dacă ai clienți. Și dacă vreți să știți exact care sunt domeniile alea vă recomand cartea lui Salim Ismail - Exponential Organizations.
Acum, orice te ajută să te transformi, să te responsabilizezi, să știi întotdeauna că contezi pentru cineva: clienți sau copii.
Când am realizat că eu sunt un pic mai bun decât cei care au nevoie să facă marketing digital, am decis că pot să îi ajut și din acest schimb să-mi câștig și eu existența. Și asta a început acum vreo 15 ani.
Acum am lăsat agenția WebDigital pe mâini bune și ceva mai tinere și am luat-o de la capăt cu un nou startup, Reefkig. Și dacă asta nu ar fi fost destul de incomod, am început și școala de șoferi pentru motociclete.
Și nu e criza vârstei la 40 de ani ci e vârsta de 40 momentul în care începe să ne fie mai puțin frică să ne transformăm. Unora. Cu siguranță că în spatele grădinii pot fi ceva incertitudini, nesiguranța, frici, dureri, mici suferințe și dorințe neîndeplinite.
Îmi place ce gândește și Tony pe subiectul asta…. lucrurile astea rele te fac pe tine să fii tu, că dacă ai șterge toate astea din mintea ta ce ai rămâne? Dacă nu mai sunt lucrurile care îți amintesc de tine, cine ești?
Și vedeți cum ajută și cicatricele de la domnul meu profesor despre care v-am spun în trecut. Auzi tu: nota doi, stai jos! Cum să nu lase urme treaba asta?
Succes mâine!