Doi frați au un tata bețiv și sărac, trec anii, unul din frați ajunge bețiv și sărac și celălalt are mult succes în viață, e înstărit și nu e bețiv. Întrebați amândoi frății care este motivul reușitei și respectiv eșecului, cel sărac răspunde “cum aș fi putut să fiu altfel cu un astfel de tată”, iar cel realizat “am ales să nu fiu ca tatăl meu”.
Și să nu înțelegeți că discriminez bogății în fața săracilor, sau consider că bogăția financiară sau materiale este singura formă de bogăție, sau că sărăcia e doar lispa resurselor, sau mai rău, că toți cei realizați sunt mai presus decât cei care încă se luptă să se transforme.
Nici pe departe, la urma urmei, unul dintre cei mai însemnați profesori ai vieții mele a fost un sclav, parte dintr-o societate care practica infanticidul și material, era sărac lipit pământului.
Da, la Epictetus ma refer.
Că tot apare în viața mea tema dihotomie controlului despre care stoicii au tot vorbit, cu sute de ani înainte de predicatorii americani ai succesului. Chiar dacă au si ei un rolul lor “apostolic”, să dam Cesarului ce-i al Cesarului.
Da, la Jim Rohn ma refer.
Acțiunile, gândurile si comportamentul (reacțiile) sunt singurele lucruri cu adevărat în controlul nostru.
Și ca să nu ne împiedicăm de tehnicalități, câteodată lipsa acțiunii poate fi și ea o acțiune în sine. La fel și ignoranța când vine vorba de gânduri și nesimtirea când vine vorba de reacție. Singura condiție e să fie realizate intenționat.
Deja înțelegând paragraful de mai sus mi-am schimbat viața și felul de a privi realitatea. A nu se înțelege că lucrurile nu pot merge prost, sigur că pot, șansa poate să-ți surâdă sau nu, vremea poate să te inspire sau nu, dar astea din urma se vor manifesta independent de cum vei decide să acționezi, să gândești și să te comporți.
Ai ridicat sprânceană la vreme, citește despre hygge si despre danezi, vezi ce fac ei pe vreme “naspa”.
Iar dacă planul este să te plângi de cât de nașpa și imprevizibilă e organizarea exterioara, vremea, gravitația, legile, guvernele, economia, acțiunile si gândurile altora, n-ai decât să schimbi planeta. Și ca să nu fie ambiguu, nu ma refeream că poți fie să transformi planeta, ci să te muți pe alta.
Aici, la noi, în curtea școlii, așa stau lucrurile. Iar întrebarea de mărimea 42 e foarte simplă: “ce ai tu de gând să faci în condițiile astea”.
Acum aproape doi ani am avut un gând, e momentul să construiesc o casă, o grădină, să fie aproape de oraș, dar să fie suficient de departe cât să pot să mă izolez la nevoie și totuși să avem o bucățică de parc la noi în curte, în caz că parcul devine inaccesibil.
Sigur, ar merge un loc unde să poți să pui o priză fără să ceri voie, să cureți un jgheab și să te bucuri pentru orice proiect executat mediocru dar cu mâinile tale.
Am acționat, nu a fost chiar construită, am găsit-o aproape gata, dar bucata de parc și motivele de pe pereți au fost făcute de noi.
Mă rog, cu sprijin de la prieteni și familie și executat de oameni specializați în a se văita că nu au bani, dar in același timp cerând fără jenă mii de lei la orice acțiune care se termină cu “și aici cum vreți sa facem, domnu’ Ionuț”. Asta pentru că opțiunile sunt extra, doar se numesc extra-opțiuni.
Cu termene de livrare dimensionate precis, de forma: "dacă ne-ajută Dumnezeu". Așa am înțeles că atunci când nu e despre bani sau despre dat rasol, e sigur despre rugăciune.
Până am finalizat, a devin parcul ceva mai accesibil. Dar transformarea la mine a fost mare, de la “16 ani de chirie” cu gânduri de forma “niciodată nu voi locui într-o proprietate cumpărată de mine” la ceea ce a urmat. Bine, și prin bancă.
Pandemia ne-a forțat ieșirea din zona de confort. Iar eu am acceptat provocarea. Acum doi ani am avut un gând să ies și mai mult sperând să devin motociclist. Am acționat, acum am câștigat dreptul de a începe călătoria de motociclist. Gata, am adăugat litera A mare la permis.
Dar călătoria a început demult, de la gândul de a face ceva de care eram realmente înfricoșat, lucru pe care îl consideram complet nepotrivit nu doar dacă trăiești în țara în care accidentele rutiere sunt pline de platitudine, în țara în care e normal să “te facă” cineva în trafic.
În locul în care instructorii auto sau moto, cu foarte puține excepții, sunt “niște unchieși”, care uită politețea acasă, iar unii, mai tineri, încearcă să te convingă că viteza minimă pe drumurile naționale e 90km/h, că altfel stânjenești traficului. Da, ai citit corect, "minimă". Sigur, veți spune că am nimerit eu aiurea în provincie.
Acum doi ani am avut încă un gând, să ies și mai mult din zona de confort devenind conducator de barcă, o formă miniaturizată de marinar. Am acționat.
Am descoperit un univers complet nou, cu o limba proprie și noi reguli. Acum am dreptul de a conduce ambarcațiuni de până la 24m pe ape interioare și pe mare până la 6mi de țărm. Și pot să folosesc și radio.
“Am avut noroc” înseamnă câteodată că nu prea a fost despre acțiunile pe care le-am luat eu. Eu cred că de data asta am ales eu să privesc că am avut noroc și asta a fost doar un lucru în plus pe care tot eu l-am făcut, l-am gândit și față de care am ales să mă comport în consecință.
Restul poate e despre motociclete, perfecționare, lumile asta noi pentru mine, despre echipamente, fițe, modă, dar pentru mine acesta perioadă a însemnat o călătorie anevoioasă și întortocheată, de la primul gând și până când am trecut toate probele.
Cu ceva timp în urmă am decis să-mi fac și un tatuaj. De câțiva ani mi-am tot dorit, dar niciodată nu a fost momentul potrivit. Am descoperit și aici o lume pe care nu o știam decât ca privitor.
Acum ceva timp am fost in vizita la Madrid și am făcut primul tatuaj test. Un tatuaj mic, ca doar era prea banal să-mi iau un magnet de frigider. “Mic” e un cuantificator universal, cum ii zice la scoala, adică nu înseamnă nimic fără reper și nu prea ajută să vă dați seama. Vă las aici o fotografie, să vă faceți singuri o idee.
Ziua oficială a tatuajului mare, gândită în detaliu, oficializată, planificată cu luni în avans, a venit ceva mai târziu, dar eram deja mult mai pregătit.
Acum am două tatuaje vindecate și încă vreo două în plan: unul cu ceva bărci, că de, sunt "marinar" și unul cu ceva despre motociclete, că-s și "motociclist".
Sigur, am tot cochetat cu aceasta practică încă de când eram rebel și adolescent, însă, asemenea multora din generația mea, am fost oprit de numeroase convingeri tipice timpurilor și locului dar mă bucur că în viața adultă am răzbit să nu le transform în convingeri limitative.
Fiecare dintre aceste experiențe au fost cu peripeții, cu emoții și cu multă conectare cu spiritualitatea. De fiecare dată dovedindu-mi că singurele lucruri în controlul meu sunt acțiunile, gândurile si reacțiile.
Restul e credința că norocul îmi va surâde. #grow4ever #learn4ever
Acum încep să gândesc “la zbor”, am zis să nu scriu că mă gândesc “la cer” să nu asociați asta cu mersul periculos pe motocicleta și să vă gândiți la chestii sumbre.
Asfalt uscat și vânt din pupă! Și nu în ultimul rând, noroc!